Ca o perioadă de tranziție în dezvoltarea copiilor, adolescența timpurie este o perioadă marcată de schimbări semnificative în relațiile copiilor atât cu colegii cât și cu părinții lor.

Adolescenții încep să acorde o mai mare importanță colegilor și prietenilor, având nevoie de aprobarea acestora, de sfaturile și opiniile lor. În același timp, ei petrec mai puțin timp cu părinții și par să se distanțeze emoțional de aceștia. De fapt, timpul petrecut cu prietenii poate depăși timpul petrecut cu părinții.

Aceste procese simultane sunt componente importante ale negocierii echilibrului puterii și autorității în relațiile părinte-copil, care au loc in timpul adolescenței.

Pentru majoritatea adolescenților, relațiile părinte-copil trebuie să înceapă să ofere un grad mai ridicat de reciprocitate și mai multe oportunități pentru participarea copilului în procesul de luare a deciziilor, alături de părinți. În timp ce unele familii reușesc să se adapteze acestor schimbări cu succes, altele nu pot.

Relațiile părinte-copil sunt în mod inerent asimetrice, de obicei fiind dominate de părinți. În schimb, relațiile dintre colegi sau prieteni sunt mai simetrice și se bazează pe egalitate și reciprocitate. Ajungând la adolescență, copilul devine mai sensibil la această diferență dintre relații.

Adolescentul pune în balanță cele două tipuri de relații și, în unele cazuri, preferă relațiile cu prietenii în defavoarea celor cu părinții, datorită gradului mai ridicat de independență și egalitate pe care îl simte alături de prieteni.

Majoritatea adolescenților nu doresc să se retragă complet din relațiile lor cu părinții. În schimb, ei au nevoie de un nivel de control mai ridicat asupra propriei vieți și asupra deciziilor personale. Pentru a atinge acest scop, ei se străduiesc să găsească un echilibru între independență și relația cu părinții lor.

Adaptarea la perioade de tranziție, precum adolescența, este deseori dificilă, fiind o provocare pentru întreaga familie.